Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi!

Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi!
Bucureşteanul Cătălin Sandu are doar 25 de ani, a absolvit în acest an Facultatea de Medicină cu media 9.60, cu o viaţă frumoasă înainte.

Până când a primit o lovitură greu de suportat:
SARCOM INTRAABDOMINAL – TUMORĂ DESMOPLAZICĂ

Ştie cât de grea este lupta care îl aşteaptă dar, cu ajutorul familiei, prietenilor şi colegilor, este convins că va ieşi învingător.

Cătălin Sandu, 25 ani, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila – Facultatea de Medicină Generală promoția 2011, este colegul și prietenul nostru care trece prin cel mai greu examen. Are nevoie de noi, de ajutorul nostru, al tuturor. Financiar și moral. Acum.

Veştile bune pentru Cătălin vin din Germania – o clinică din Freiburg are o mare experienţă în tratarea acestei patologii UNICE la noi în ţară.

Pentru a începe marea bătălie a vindecării, Cătălin are nevoie de sprijinul nostu, al tuturor.

Este un tânăr medic ce a muncit enorm pentru a deveni capabil să salveze vieţi, aşa că trebuie să-l ajutăm să-şi îndeplinească menirea.

Familia lui Cătălin şi noi, toţi cei care ţinem la el, vă cerem sprijinul pentru a putea suporta costurile tratamentului, pentru ca acesta să se efectueze în timp util să ni-l redea pe colegul şi mai ales prietenul nostru Cătă.
Pentru donații exista 4 conturi pe numele tatalui, Unga Raducu, BCR, sucursala Titan:

EURO:
RO03RNCB0079124149020002
DOLARI:
RO46RNCB0079124149020004
RON:
RO30RNCB0079124149020001

SWIFT: RNCBROBU (valabil pentru ambele conturi)

BANCA: BCR, B-dul Basarabia, Nr. 156, Sector 3, Bucuresti